luni, 20 august 2012

Ea le face bucureştencelor cosiţe ruseşti!


Oxana Danilisin (25 ani) s-a mutat de la Chişinău la Bucureşti în urmă cu opt ani pentru că „îşi dorea mai mult de la viaţă”. Plecând de la pasiunea ei pentru cosiţele ruseşti, şi-a deschis un salon de înfrumuseţare de nişă chiar în capitala României. Afacerea ei înflorea văzând cu ochii, iar acum „Oksana Russian Hair & Beauty Care” este unul dintre cele mai în vogă saloane din Bucureşti.


Basarabeanca Oxana Danilisin a absolvit secţia de Design Interior-Exterior a unei facultăţi de profil din Grecia. Pentru ea, împletitul cosiţelor înseamnă a stabili o conexiune spirituală care depăşeşte relaţia pur comercială între ea şi client. „Împletitul şuviţelor înseamnă să-mi dau frâu liber imaginaţiei şi să-mi depăşesc limitele din punct de vedere creativ. Este ceea ce-mi place să fac cel mai mult”, ne mărturiseşte Oksana.
Primii bani din împletit i-a câştigat la 14 ani
Copilă fiind, mereu s-a simţit atrasă de lucrul manual, în special de croşetat sau împletirea diverselor materiale. “De fapt, chiar am adaptat tehnicile croşetatului şi la împletitul părului. Mai mult, tot ce ţine de arta decorativă, design vestimentar, modă şi frumuseţe îmi captează atenţia şi îmi încântă ochiul” .Bunica şi mama au fost persoanele care i-au insuflat această îndeletnicire. În joacă, primele împletituri basarabeanca le-a realizat pe păpuşi la vârsta de 4-5 anişori, iar la 14 a început să câştige şi bani din această îndeletnicire.


Simţul antreprenorial l-a cunoscut alături de soţ
Plecarea ei la Bucureşti, Oxana o descrie ca fiind un imbold juvenil. A ştiut doar că vrea să facă asta, iar vârsta fragedă i-a dat curaj să-şi părăsească ţara. „Când am plecat din Moldova, nu aveam în plan să-mi deschid în Bucureşti un salon de frumuseţe. Ideea s-a născut mult mai târziu, după ce l-am cunoscut pe soţul meu şi m-am molipsit de la el cu simţul antreprenorial necesar unei astfel de afaceri”, ne comunică ea.
Visul ei a costat-o 200.000 de euro
Având în vedere faptul că a deschis salonul în plină criză financiară şi că piaţa nu şi-a revenit complet, Oxana încă nu poate spune că a reuşit să-şi recapete investiţia până la momentul actual. „Salonul este pe piaţă doar de un an şi jumătate, deci această afacere urmează să devină profitabilă în următorul an. Bugetul iniţial pentru inaugurarea salonului a fost de 100.000 de euro, ulterior, acesta a fost depăşit, ajungând să se dubleze”, mărturiseşte tânăra.


Lucrează cot la cot cu mama sa
Din păcate, o parte din familia Oxanei a rămas la Chişinău. Doar mama îi este alături, pentru că lucrează împreună cu ea la salon. „Fratele meu este încă în Moldova, dar urmează să ni se alăture şi el după susţinerea exemenelor”, spune ea.
Moldoveanca, la rândul său şi-a intemeiat în România propria familie şi are deja o fetiţă, Ella Sofia, pe care o iubeşte enorm.
Vedetele, artiştii şi modelele – clienţii ei fideli
Clientele „Oksana Salon” se pot bucura de un spaţiu enorm şi bine organizat. Pe lângă împletitura rusească mai sunt prestate şi servicii de coafor, manichiură, pedichiură, make-up profesionist, cosmetică facială şi cosmetică corporală. Mai nou, acum au pus la dispoziţia clientelor şi un fresh bar chiar în locul unde îşi desfăşoară activitatea. Nu este de mirare că elita Bucureştiului adoră salonul moldovencei. „Este vorba de vedete de televiziune, persoane publice din sfera divertismentului, artişti de muzică uşoară şi populară, fotomodele recunoscute la nivel internaţional. În salonul nostru însă, nu se fac discriminări, noi tratăm toţi clienţii cu aceeaşi atenţie şi amabilitate”, ne-a declarat stilista.



Preţuri accesibile
Oxana Danilisin consideră că împletitura este potrivită pentru orice ocazie, orice culoare şi tip de păr şi pentru orice vârstă. „Atâta timp cât eu şi colegele mele vom avea grijă să menţinem aprins reflectorul asupra ei, vom evita trecerea acestei tehnici de coafare într-un con de umbră”, susţine ea. Preţul unei împletituri variază în funcţie de gradul de complexitate şi elaborare al acesteia. Astfel, împletitura simplă costă 165 lei, cea dubla 230 lei, urmând ca preţul unei împletituri speciale, de ocazie, să atingă pragul maxim de 500 de lei.
„Mi-aş dori să fim apreciaţi de toti iubitorii frumosului”
„Toate visele şi planurile mele, exceptându-le pe cele care privesc în mod direct familia mea, sunt strâns legate de salon şi de muncă. Îmi doresc din tot sufletul să ajungem să fim apreciaţi de către toţi oameni iubitori de frumos, alături de o echipă puternică şi desăvârşită din punct de vedere profesionist”, ne comunică Oxana.
Împletitura rusească este coafura perfectă pentru 2012. Îşi are originile în Franţa, de unde au fost preluate de baletul rusesc.



Doina POPOV

duminică, 19 august 2012

La doar 18 ani, un chişinăuean a ajuns celebru în Las Vegas!


Cristin Sandu (18 ani), un tânăr originar din Chişinău, şi-a împlinit visul american. Tânărul locuieşte în Las Vegas, este student la un colegiu de medicină, iar în momentul de faţă este la un pas de a câştiga concursul „Americanii au talent”. Într-un interviu exclusiv pentru APROPO, chişinăueanul ne-a împărtășit cum a ajuns celebru în America la doar 18 ani.
După ce mama sa a decedat într-un accident rutier, Cristin împreună cu fratele şi tatăl său au hotărât să se mute cu traiul în Statele Unite ale Americii. Cristin provine dintr-o familie de circari, astfel, în timp ce învăţa la şcoală, tatăl său l-a învăţat arta acrobaţiei, iar tânărul a început să se afirme în cadrul mai multor emisiuni şi show-uri televizate.


Încă o şansă
Făcându-se remarcat prin acrobaţiile sale, Cristin a fost invitat să participe la concursul „Americanii au talent”. Deşi înainte de execuţie îi avertizase pe juraţi şi pe spectatori că are un număr foarte periculos, cu care nici părinţii săi, circari, nu sunt de acord, Cristian a reuşit să finalizeze nevătămat numărul. „Am prezentat un număr extrem de periculos, ceva ce nu a mai fost văzut până în prezent. Prietenii și rudele erau împotrivă să fac asta. Ştiam doar un lucru: sau îmi fac numărul corect și ies teafăr în fața juriului, sau voi fi luat de ambulanță”, ne-a declarat Cristin Sandu. Tânărul de 18 ani a reuşit să trezească admiraţia lui Howard Stern, unul dintre juraţii show-ului, din acest motiv juraţii au hotărât să-i mai dea o şansă băiatului, chiar dacă acesta a căzut.


Are propria casă de producţie
Când împlinise vârsta de 18 ani, Cristin şi-a deschis propria casă de producţie, muzică şi film. „Datorită afacerii mele, am reuşit să cunosc mulţi oameni importanţi şi celebri. Mi-am făcut prieteni printre starurile şi actorii de la Hollywood. Mai mult, acum învăţ la medicină, mă ocup de afacerea mea, care m-a făcut bogat şi sunt performer la Cirque du Soleil”, ne mai spune băiatul. Basarabeanul spune că nu i-a fost greu să progreseze, deoarece tatăl său îl susţine în toate: „Visul meu e să inspir oamenii, să-i ajut, să devin bogat şi celebru, să fiu cel mai bun neurochirurg, iar numele meu să rămână în istorie”.
Se filmează în filme celebre
Fiind pasionat de tot ce ţine de artă, Cristin a început să ia şi ore de actorie, iar cum tânărul este pe calea de a deveni vestit. El a ajuns să se filmeze în filme americane celebre, printre care „Jackass” şi serialul „The Vampire Diaries”. „Conform contractelor, nu am voie să spun toate denumirile filmelor în care voi apărea şi nici detalii despre acestea înainte de premieră. Am ales să devin şi actor, căci, odată ce apare o oportunitate, n-o pot lăsa să-mi scape”, susţine el.



Vrea să deschidă o clinică în memoria mamei
Tânărul recunoaşte că a ales să înveţe la medicină de dragul mamei sale, care a fost neurochirurg în Chişinău. „Înainte să moară mi-a spus să fac ceva cu viaţa mea şi să devin un băiat de succes. Tot ce fac este pentru ea, fiindcă aş vrea să fie mândră de mine de acolo, de Sus. Mi-am tatuat pe piept numele ei, pentru a o avea mereu în dreptul inimii”, ne comunică tânărul, adăugând că, dacă va câştiga concursul „Americanii au talent”, va deschide o clinică medicală în memoria mamei sale.

Doina POPOV

apropomagazin.md



Vedeta TV, Nata Albot, preferă să adoarmă „cu nasul în Facebook”!

Articol realizat în 2011

Nata Albot, producătoarea şi prezentatoarea emisiunii „Sare şi Piper”, iar mai nou şi Producător General Jurnal TV, a avut parte de un an bun. Pentru vedeta tv, 2011 a însemnat în primul rând împlinirea celui mai mare vis - acela de a lansa un show propriu. Pe lângă faptul că activează în televiziune, la radio şi îşi gestionează blogul, Nata Albot mai are o dorinţă arzătoare: să realizeze încă un show alături de o echipă formată din cei mai cotaţi profesionişti.


Nata Albot este femeia în perpetuă mişcare, cu o continuă sete de cunoaştere, iar în televiziune se simte ca peştele în apă. Munceşte cu dăruire de sine, iar rezultatele nu întârzie să apară. „În pofida tuturor realizările mele, acest an a fost probabil cel mai greu din punct de vedere profesional. Am aflat sensul expresiei „ai grijă ce-ţi doreşti”. Împreună cu colegii mei de la JurnalTV, suntem într-un continuu proces de rodaj. O sumedenie de momente tehnice se soluţionează din zbor, iar asta ne scoate peri suri, uneori la propriu”, afirmă Nata Albot.
În afară de meseria ei, mai are şi „pasiunea de a-şi inventa mereu alte pasiuni”, după cum afirmă chiar ea. Îşi face o adevărată sărbătoare sie, dar şi fetiţelor sale, atunci când rămâne cu ele acasă. Îi place să cumpere cărţi, deşi nu reuşeşte mereu să le citească, pictează pe piatră, colecţionează pantofi, călătoreşte, citeşte, grădinăreşte, iar lista pasiunilor sale ar putea continua. După o zi grea de muncă, preferă să adoarmă „cu nasul în Facebook”, iar zilele de vineri i-s dragi pentru că urmează week-end-ul.
Mulţi s-or fi întrebând cum se menţine în formă Nata. „Am un mod de viaţă sănătos. Fac yoga, mănânc multe legume, pe care le ador, mai puţin dovleacul”, ni se destăinuie producătoarea tv.
De ţinutele sale se ocupă stilistul şi designer-ul Ana Artiuhova, însă uneori intră în emisie îmbrăcată aşa cum a ieşit din casă. “Jurnal TV şi Sare şi Piper este locul în care libertatea de exprimare şi realizare a ideilor te face să-ţi doreşti să munceşti aici în continuare. Sper că aşa va fi şi în continuare”, susţine ea.
Am întrebat-o unde i-ar plăcea să locuiască, dacă într-o zi ar fi nevoită să părăsească Moldova.”Aş alege să trăiesc într-o ţară unde nimănui nu-i pasă cum se îmbracă şi cine face nuntă pe banii părinţilor, dar unde oamenilor le pasă de lege, de mediu, de cultură. Într-o asemenea ţară aş vrea să îmbătrânesc”, ne-a declarat Nata Albot.

Doina POPOV

Thierry Ernst, francezul care poartă Moldova la piept


Thierry Ernst este un francez get-beget, care după ce s-a căsătorit cu basarabeanca Tatiana Pagu a ales să-şi părăsească ţara şi să se stabilească cu traiul la Chişinău. Cei doi, care între timp au devenit părinţii unei fetiţe, sunt fericiţi împreună deja de 12 ani. Şi pentru că norocul trebuie împărţit cu cei mai trişti ca noi, Tatiana şi Thierry au venit în Moldova, unde, pe lângă afacerea lor de familie - restaurantul „Cafe de Paris”, au deschis asociaţia umanitară „Vent d'Est”, scopul căreia este de a-i ajuta pe copiii nevoiaşi din R. Moldova.


Pentru Tatiana Pagu, Franţa va rămâne pentru totdeauna locul unde şi-a găsit marea dragoste. Avea doar 17 ani când a vizitat această ţară pentru prima oară şi s-a îndrăgostit de francezul Thierry Ernst, care a cucerit-o prin amabilitate, modestie, atenţia pe care i-o acorda şi prin felul său de a fi. „Am făcut cunoştinţă cu Thierry când am mers pentru prima dată în Franța. El coordona şederea noastră acolo. Încă de pe atunci era implicat în diverse acţiuni umanitare, fapt care mi-a atras atenția. În timpul unei excursii, mi-a propus să fiu traducătoare pentru grupul de turişti pe care urma să-l aducă în Moldova. Am lucrat pe post de traducătoare timp de trei ani, perioadă în care ne-am cunoscut şi ne-am îndrăgostit”, ne-a declarat basarabeanca.
Visul francezului era să locuiască în Moldova
„M-am căsătorit pe când aveam doar 20 de ani, iar Thierry – 32, însă niciodată nu am simţit această diferenţă de vârstă”, afirmă Tatiana.
Mariajul lor a avut loc în Franţa. Chiar dacă printre nuntaşi erau doar 2 prieteni basarabeni, invitaţii au dansat hora moldovenească până la şase dimineaţa şi le-a plăcut enorm. „Soţul meu se simte moldovean în suflet, iar visul său era să locuiască în Moldova. Ori de câte ori are posibilitatea, apără această ţară. Îi place la nebunie mâncarea moldovenească şi tradiţiile noastre. Mai mult decât atât, şi-a făcut chiar şi un medalion din aur cu harta Moldovei, pe care îl poartă la gât, alături de cruciuliţă”, ne spune patroana restaurantului „Cafe de Paris”, mamă a unei minuni de fetiţe blonde, pe nume Lola, care vorbeşte cu aceeaşi uşurinţă şi româna, şi franceza.
Copilăria grea a făcut-o să ajute copiii vulnerabili
Prima acţiune de caritate a soţilor Ernst a avut loc în 2002. „Pe atunci locuiam în Franța. Împreună cu soțul meu am hotărât să deschidem o asociaţie umanitară pentru a veni în ajutorul copiilor din Moldova. Cred că faptul că am avut parte de o copilărie foarte grea m-a motivat să urmez o cale nobilă”, ne-a mărturisit Tatiana.
Tatiana şi Thierry au creat asociaţia „Vent d’Est”. „Au fost zile în care am vândut vin cahor, şampanie sovietică şi ciocolate, dar nu am cerşit bani de la nimeni”, ne-a declarat basarabeanca.
După o perioadă şi-au dat seama că gândul li-i mai mult în Moldova, astfel că au hotărât să lase Franţa şi să se stabilească împreună aici, mai ales că astfel le-ar fi mai simplu să-şi continue proiectele umanitare.
Au deschis un colţişor de Paris în inima Moldovei
Recent, soţii Ernst au deschis un colţ de Franţă în centrul Chişinăului. E vorba de un restaurant cochet cu bucătărie franceză, pe care l-au botezat „Cafe de Paris”, iar bucătar-şef este chiar soţul Tatianei. Produsele lactate de cea mai înaltă calitate sunt aduse direct din Franţa. Un deliciu al restaurantului este carnea prăjită pe piatră de vulcan, o reţetă care nu există în Moldova. „Acum toate femeile mă vor invidia pentru că voi recunoaşte: în familia noastră, soţul e cel care îşi pune mai des şorţul. Ador când îmi găteşte salată verde cu caşcaval, la care merge de minune şi un pahar cu vin roşu”, ne-a mărturisit basarabeanca.
Merg la serviciu cu maxi-taxi
Chiar dacă nu le lipsește nimic, soții Ernst preferă să economisească atât cât pot. La serviciu se deplasează doar cu maxi-taxi pentru că, spun ei, orice leu contează, iar din puțin poți crea mai mult și poți ajuta un copil nevoiaș.
A decis să treacă la religia ortodoxă
Tatiana şi Thierry nu s-au cununat la biserică, deoarece această procedură este mai complicată atunci când unul dintre soţi nu este de religie ortodoxă. Totuşi, francezul care poartă Moldova la piept a decis, din proprie iniţiativă, să se convertească la ortodoxie şi să se cunune cu acea pe care o iubeşte nespus şi pentru care a schimbat Franţa pe Moldova.*

Doina POPOV


Sursa foto: facebook.com

La 24 de ani, o moldoveancă cucereşte China


Ana Ropot (24 ani) s-a născut la Chișinău, iar acum şase ani a ales să-şi facă studiile în cea mai mare țară din Asia – China.
Vroia să cucerească lumea şi i-a reușit. În doar câțiva ani de când a plecat în lume, Ana a câştigat mai multe concursuri de inteligenţă și frumusețe. Iar cel mai mare succes al său de până acum îl constituie distribuţia sa într-un film de epocă, alături de actori celebri.



Ana Ropot a fost dintotdeauna o fire energică. Pictura, sculptura, broderia, fotografia, hipismul, limbile străine, cultura antică, jurnalismul și dansul sunt doar câteva dintre pasiunile ei. Vorbește fluent șase limbi: engleza, franceza, mandarina, italiana, spaniola și rusa, iar înainte de a pleca în China a studiat și japoneza.
„Timp de trei ani, Ana a făcut cursuri de japoneză, a luat diploma și a vrut să meargă în la studii în Ţara Soarelui Răsare. Pe atunci Guvernul Japoniei oferea trei burse de studii, iar al Chinei – două. Aplicase la bursele ambelor state, iar în scurt timp a primit vestea care a făcut-o să sară în sus de bucurie: era admisă la Universitatea de Studii Internaţionale din Beijing, la facultatea de Management al Turismului Internaţional. Şi deşi eu plângeam şi nu vroiam să plece, am susţinut-o în toate. Îi simt foarte mult lipsa, dar ştiu că se va descurca”, ne-a declarat Irina Ropot, mama Anei.
A prins rădăcini în China
Când a luat hotărârea de a pleca în China, Ana se considera suficient de matură pentru a depăşi orice obstacol. Totuşi, abia ajungând la Beijing și-a dat seama cât de grea poate fi viața atunci când eşti pe cont propriu. “Comunicam cu părinţii o dată la câteva săptămâni. Multi studenţi s-au întors acasă după primele zile, iar eu mi-am promis că voi fi puternică şi voi reuşi”, ne-a mărturisit Ana.
A trecut ceva timp până basarabeanca a depăşit bariera lingvistică şi s-a obişnuit cu diferenţa de mentalitate, cu temperaturile din China, cu mâncarea foarte grasă și picantă. Acum, la şase ani distanţă, ea spune că a prins rădăcini în îndepărtata ţară şi că printre chinezi se simte ca acasă.


Nu a fost niciodată un etalon al frumuseţii
În China, Ana şi-a încercat puterile în cadrul mai multor concursuri de inteligenţă şi frumuseţe. Aşa, în 2009 devenea Miss Fujian, în 2010 – Miss Laoway, iar în toamna anului 2011, în cadrul unui concurs unde a trebuit să-şi demonstreze capacitările lingvistice, artistice și inteligența, câștiga titlul “Cel mai dotat străin din China”.
“I-am insuflat încă din copilărie că-i frumoasă și deşteaptă. Totuşi, niciodată nu a fost un etalon al frumuseţii. Din acest motiv eram contra acestor concursuri, nu doream să-și piardă încrederea în sine. Mai ales că, fiind departe de noi, nu ar fi avut cine să o consoleze. Ea însă ieșea mereu învingătoare, iar mie nu-mi venea să cred!”, ne-a mărturisit cu mândrie mama Anei.


A jucat într-un film în China
A aflat de casting de la una din profesoarele sale şi, deşi nu avea experienţă, a decis să-şi încerce puterile şi în domeniul cinematografiei. “Când am ajuns la locul desfăşurării castingului și am văzut zecile de fete cu scenariile în mână, mi-am pierdut curajul. Însă în joc era rolul de prințesă romană, iar eu nu puteam să-l pierd”, susține Ana.
Şi nu l-a pierdut.
După două zile, basarabeanca a zburat la Xijiang, unde aveau loc filmările. Ana Ropot a jucat rolul prințesei Gaia, care porneşte cu o caravană pe Drumul Mătăsii, în speranţa de a-și redobândi averea pierdută. În drum, caravana e atacată de hoți, iar prinţesa romană e salvată de un prinț chinez.
În Moldova, premiera filmului “The legend of the Silk Road” va avea loc în vara acestui an.







Prezintă o emisiune
Acum moldoveanca își face studiile de master în Relații Internaţionale și Diplomaţie, adesea este invitată la evenimente în calitate de prezentatoare, este apreciată de chinezi și prezintă o emisiune lunară la un post britanic cu sediul la Beijing.*

Doina POPOV

Un basarabean a creat „Pălăria Reginei Angliei”


Basarabeanul Vlad Straticiuc (38 ani) a creat o pălăria a pălăriilor pentru un celebru concurs organizat cu ocazia jubileului de diamant de la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Designerul moldovean a acumulat cele mai multe voturi, astfel câștigând Marele Premiu. Lucrarea sa va fi expusă pe 1 iunie, la Palatul Regal din Anglia.


Vlad Straticiuc este originar din Chișinău, însă de opt ani locuiește în Spania. În 1997 a absolvit Facultatea de Arte Plastice de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, catedra Design Textil, iar apoi s-a angajat ca profesor la aceeași facultate. Când a aflat de concursul organizat cu ocazia jubileului Reginei Elisabeta, Vlad şi-a zis că nu poate rata o asemenea provocare, mai ales că la el participau circa 200 de designeri din lumea întreagă. „Un creator mereu încearcă să-și perfecționeze măiestria în domeniul său de activitate, iar un concurs este cea mai bună metodă de a afla cum apreciază alții măiestria ta”, a declarat basarabeanul pentru „apropo magazin”.
Îndrăgostit de Spania
În anul 2004, Vlad îşi petrecea concediul în sudul Spaniei, era pentru a doua oară când vizita această ţară. Norocul a făcut ca în timpul vacanţei să-l cunoască pe un designer spaniol de succes, Roberto Diz, care tocmai pregătea o nouă colecţie pentru o prezentare de modă la Madrid. Acesta avea nevoie de persoane în echipa sa, astfel i-a propus colaborare şi lui Vlad . „Am fost încântat şi am acceptat imediat oferta. Colaborând cu ei am învăţat şi eu multe lucruri noi. După prezentarea colecţiei la Madrid, Roberto mi-a propus să rămân în Spania, să continuăm colaborarea. Ceea ce s-a şi întâmplat, mai ales că eram îndrăgostit de cultura acestei ţări, de felul de a fi al oamenilor, de climă şi gastronomie”, ni s-a destăinuit Vlad.
„Pălăria Reginei” a fost creată într-o săptămână
La concursul organizat în Marea Britanie cu ocazia jubileului de diamant de la urcarea pe tron a Reginei Elisabeta a II-a, concurenţii trebuiau să confecţioneze pălăria care ar întruchipa cât mai bine spiritul englezesc şi nobleţea. Vlad a ales culorile auriu și mov, iar designul avea menirea să redea acele trăsături care ar corespunde și ar descrie perfect personalitatea Excelenţei Sale. „Am ales un design clasic cu elemente moderne, deoarece domnia reginei a cuprins două epoci, secolul XX și XXI, iar asta înseamnă o combinaţie dintre trecutul clasic și prezentul dinamic. O importanță deosebită a avut-o şi modul în care a fost prezentată pălăria. Prietenii m-au ajutat foarte mult, a fost lucru de echipă și împreună am reușit să învingem”, ne-a spus pălărierul, concretizând că lucrarea lui nu va ajunge în colecţia reginei, ci va fi expusă la muzeu.
Confecționarea pălăriei, care a durat mai bine de o săptămână, a cerut tot talentul şi sârguinţa lui Vlad Straticiuc.



Confecționează și rochii de gală
Creatorul basarabean ne-a destăinuit că mereu s-a simţit atras de artizanat, iar din această cauză în copilărie alegea să meargă la diferite cercuri şcolare. „Cel mai mult mi-a plăcut cercul de confecţionare a costumului popular, unde am învăţat tehnicile ţesutului tradiţional şi broderiei, de aceea uneori, cu ocazii speciale, creez şi rochii de gală în ansamblu cu pălăriile pe care le fac la comandă”, ne comunică el.
Vlad îşi aminteşte şi acum cu emoţie de prima pălărie confecţionată acum cinci ani, pe când lucra în atelierul designer-ului Roberto Diz. Una dintre clientele salonului, l-a întrebat dacă ar putea să-i creeze şi o pălărie în ansamblu cu rochia pe care i-o cususe deja. „Am hotărât să încerc, era o provocare şi eram foarte curios de rezultat. Spre surprinderea mea, clienta a rămas foarte mulţumită, iar din acel moment am hotărât să-mi iau în serios capacităţile artistice. M-am informat mult referitor la tehnici, materiale şi tendinţe. Astfel, pe lângă rochii de gală, am început să confecţionez şi pălării”, ne-a comunicat Vlad.
Pălărierul adevăratelor doamne
Se pare că lucrările moldoveanului au ajuns să fie apreciate şi de vedetele, dar şi de doamnele cu sânge albastru. „În 2009, actriţa de origine britanică de la Hollywood, Emma Samms, a purtat una din pălăriile mele la ceremonia din Royal Ascot. La fel şi Principesa Spaniei, Elena, are una în garderoba sa. Şi celebra Ducesa de Alba, care provine din una dintre cele mai vechi familii nobiliare ale Europei, şi-a achiziţionat una”, menţionează conaţionalul nostru.



Vrea propriul butic
Vlad Straticiuc munceşte mult pentru ca într-o bună zi să-şi îndeplinească visul. Şi-ar dori să-şi facă un nume în lumea modei, să se dedice exclusiv artei, iar în următorii zece ani să aibă cel puţin un butic marca Vlad Straticiuc. „Sper că sunt pe drumul cel bun şi într-o zi îmi voi putea realiza dorinţa. Mi-ar plăcea mult ca şi în Moldova să găsesc admiratori ai pălăriilor mele”, adaugă el.
Premiul mare pentru cea mai elegantă pălărie îi oferă lui Vlad Straticiuc ocazia să ia un master-class la unul din cei mai vestiți designeri de pălării din lume.*



Doina Popov

Moda prin ochii surorilor Misnei


Surorile Diana (20 ani) şi Rodica Misnei (19 ani) nu-şi imaginează cum ar fi fost viaţa lor fără modă şi creaţie. Ambele se inspiră de la designeri renumiţi şi de la creaţiile purtate de celebrităţi pe covorul roşu, însă tind să-şi impună și propriile tendinţe, să ghideze moda după bunul lor plac. Surorile Misnei consideră că în plin sezon al balurilor de absolvire tinerele se stresează mai mult decât e nevoie pentru a arăta bine în seara cu pricina şi le dau câteva sfaturi utile în materie de stil şi tendinţe.


Diana şi Rodica Misnei sunt originare din Chişinău şi au moştenit pasiunea pentru modă de la mama lor. Chiar dacă la prima vedere par a fi concurente din cauza pasiunii comune, acestea sunt foarte diferite şi fiecare îşi urmează calea sa. Diana e studentă la BA Fashion Design, University of Westminster din Anglia, iar Rodica urmează o facultate care nu are nicio legătură cu design-ul. Ea coase şi desenează din plăcere. Confecționează rochii, fuste, pantaloni şi îmbrăcăminte pe căptuşeală. „Mă inspir din trecut şi din prezent, din garderoba bunicii, a mamei, dar și din stradă pentru că nu putem numi modă ceea ce nu vine din stradă”, declară Rodica Misnei.
Cucerită de moda din Anglia
Încă de la 16 ani, Diana a înțeles că Anglia este ţara de care are nevoie pentru a-şi continua studiile și de a se dezvolta pe plan profesional. Libertatea, spiritul rebel, extravaganţa şi nonșalanța modei din Anglia a cucerit-o definitiv. În R.Moldova a întâlnit multe persoane cu gust rafinat, în Londra însă e mai multă libertate. „Mereu mi-a fost greu să răspund de ce anume sunt pasionată de modă şi design. Pentru mine e la fel cum m-ar întreba de ce îmi iubesc părinţii şi prietenii. Pur şi simplu nu-mi imaginez să fac altceva, a devenit un mod de viaţă”, ne-a declarat ea.




Balul de absolvire: fără rochii transparente sau decoltate
Diana consideră că moldovenii nu prea acordă importanță modei: ei preferă să poarte ceea în ce se simt bine. Cât despre preferințele vestimentare ale tinerelor la balul de absolvire, ea le sugerează să fie mai relaxate. „Confortul a fost dintotdeauna cea mai bună calitate a unei haine, iar absolventele ar trebui să opteze pentru rochii în care ar avea libertatea de a se mișca. De obicei rochiile prea lungi încurcă la dans, iar cele prea scurte sunt vulgare. Consider că ar trebui să existe o limită ”, spune Diana.
Sora Dianei, Rodica, e de părere că rochiile lungi sunt binevenite cu condiția să arate şic: nici prea transparente, nici prea colorate și nici prea decoltate. „Fiecare fată vrea să fie cea mai frumoasă în seara balului și din cauza asta se stresează prea tare. Țin să menționez că rochiile scurte nu sunt adecvate pentru un astfel de eveniment, acestea sunt pentru club”, adaugă Rodica.


„Nu pot să cos o rochie la comandă dacă nu-mi place modelul”
Rodica a reuşit deja să-şi transforme pasiunea în afacere şi are comenzi individuale. „Acum iau comenzi doar dacă clientele sunt de acord cu sfaturile mele, cu culoarea aleasă de mine şi cu modelul pe care i-l propun. Nu pot să creez ceva ce nu-mi place”, mărturiseşte ea, specificând că uneori nu poate dormi nopţile încercând să-şi imagineze cum ar trebui să arate următoarea rochie.
Prețul unei creaţii marca Misnei variază în dependenţă de stofă, calitate şi modelul ales.



Covorul roşu – apogeul oricărui designer consacrat
Diana încearcă să-şi impună propria modă și nu vrea să se limiteze doar la crearea unor rochii elegante. „Cele de pe covorul roșu sunt impresionante prin calitate, materie, însă eu visez să-mi impun propriile tendinţe în această sferă. Cred totuși că covorul roșu este apogeul oricărui designer consacrat”, declară ea.
Rodica însă, are o altă opinie, ea consideră că majoritatea vedetelor de pe covorul roşu arată fabulos, însă se mai întâmplă s-o dea în bară. „Unele vedete arată ca nişte zeiţe, foarte elegante, iar altele însă sunt extrem de vulgare. Creaţiile de pe covorul roşu nu sunt mereu o sursă bună de inspiraţie”, spune Rodica.
„Omul face haina şi nu haina pe om”
Surorile Misnei visează să ajungă la nivelul în care nimeni nu va îndrăzni să le impună limite în crearea hainelor şi să nu le pese de nicio critică care va veni în adresa lor. „Mereu omul a făcut haina, nu haina pe om. Aşa că mai presus de toate contează cine suntem noi ca personalităţi, iar mai apoi să demonstrăm asta şi prin intermediul stilului”, adaugă Diana.




Doina POPOV






Ce verişoară sexy are Dan Bălan!


Anastasia Vasiliev (22 ani) a dus faima R. Moldova tocmai în provincia Quebec. Este originară din Chişinău, dar şi-a petrecut o mare parte din copilărie la bunici, în Sărăţenii Vechi. Cea care i-a vegheat calea a fost mătuşa ei, celebra prezentatoare tv Ludmila Bălan. La vârsta de 13 ani însă verişoara lui Dan Bălan a fost nevoită să-și ia rămas bun de la scumpa sa mătușă și a emigrat în Canada, alături de părinţi şi de fratele ei.
Anastasia a declarat pentru APROPO că părinții ei au fost cei care au ales să locuiască în provincia Quebec. Ei au rămas plăcut surprinși de nivelul înalt de trai din această regiune a Canadei și mai ales de securitate.
Ne-a comunicat că inițial a întâlnit multe dificultăți, mai ales până a depăşit bariera lingvistică. Acum însă Anastasiei îi este dragă şi limba franceză, dar și canadienii.
„Canadienilor le place mult de mine”
Tânăra basarabeancă recunoaşte că în primii doi ani era chiar supărată pe părinţii săi pentru că au dus-o într-o ţară străină. Apoi Anastasia s-a conformat. Contactată de APROPO, verişoara lui Dan Bălan, ne-a mărturisit că fizicul, accentul ei exotic, personalitatea, dar şi educaţia au jucat un rol important în cariera ei, astfel s-a putut afirma într-o ţară nouă. „Canadienilor le place mult de mine”, recunoaşte ea. Basarabeanca spune că în Quebec orice vis este realizabil dacă munceşti. „Locuiesc în această provincie de nouă ani, dar mă strădui să revin cât mai des în Moldova, pentru că acolo mă simt acasă. Chiar dacă sunt la celălalt capăt al pământului, ţin legătura cu cei dragi”, ne declară fotomodelul.



A făcut carieră în modelling
Luând în considerare aspectul fizic al Anastasiei, modelling-ul a fost opţiunea perfectă se afirma într-o ţară necunoscută. Ea recunoaşte însă că se inspiră din felul în care se îmbracă moldovencele, considerându-le mult mai feminine. „Pentru mine, modelling-ul este un mod de a mă exprima și a transmite o emoţie, un mesaj. E o artă care implică lucrul cu mai mulţi artişti: modelul, fotograful, stilistul, coaforul, retoucher-ul, make-up artistul etc. Din păcate, cariera de model se termină destul de devreme, aşa că am făcut studii în domeniul finanţe”, ne-a declarat Anastasia.
Se pare totuşi că basarabeanca va călca pe urmele rudelor sale, Ludmila Bălan şi Crazy Loop, deoarece visul ei e să activeze în domeniul showbizz-ului.



Este stilistă, face televiziune şi radio
Pe lângă modelling, nepoata Ludmilei Bălan face şi jurnalism de televiziune, este stilist vestimentar şi prezentatoare la un post de radio. Mai mult, ea visează şi la propriul său talk show.
„Cel mai mare succes l-am obţinut atunci când am participat la „Occupation Double”, cel mai vizionat reality show din provincia Quebec. Am fost aleasă dintre 3000 de pretendenţi. Este un show care adună cei mai frumoşi şi inteligenţi celibatari. Aceştia au dreptul la întâlniri originale prin Tokyo, Bora Bora, Anglia, Portugalia, Hong Kong, Hawaii etc. până când formează un cuplu. Nu am fost eu câştigătoarea, în schimb am avut ocazia să călătoresc”, ne dezvăluie Anastasia.


Tanti Ludmila, un exemplu pentru ea
Încă din copilărie, Anastasia şi mătuşa ei, Ludmila Bălan, erau de nedespărţit. Tânăra ne-a povestit că o însoțea practic la toate emisiunile televizate. „Am cântat la ''De la 5 la 10'', de multe ori am fost cu ea la „Povestea de Seară”, am cântat împreună şi am avut ocazia să particip la Tanti Ludmila Show”, ne mărturiseşte Anastasia.
Recunoaşte că Tanti Ludmila a fost cea care i-a transmis dragostea către scenă şi că, pentru ea, mătuşa sa rămâne a fi un exemplu. „Suntem în relaţii foarte bune. Ne scriem deseori şi când am fost în Moldova am găsit timp să ne vedem cam în fiecare zi. Cele mai bune sfaturi le primesc anume de la ea: mă învaţă arta narativă, cum să captez privirile, cum să fiu mai aproape de oameni”, mărturiseşte Anastasia.
Vrea să ajungă la fel de faimoasă ca Dan Bălan
Basarabeanca se mândrește cu familia sa şi se bucură nespus de mult pentru succesul atins de verişorul său, Dan Bălan. „L-a meritat! Lucrează foarte mult, este incredibil de talentat şi are idei originale, un stil care iese în evidenţă. Cred că nu voi greşi dacă voi afirma că toţi visăm să ajungem celebri. Şi eu muncesc foarte mult şi sper să ajung într-o bună zi la fel de populară ca Dan, doar că în domeniul meu de activitate”, spune ea.
Anastasia speră să devină o prezentatoare talentată, să facă istorie în modelling, să-şi deschidă o afacere în domeniul modei şi, nu în ultimul rând, să aibă alături un soţ iubitor.*

Doina Popov





Valentina Zeleniuc, povestea unui succes!


Dacă unii tineri la vârsta de 22 de ani abia reuşesc să iasă de sub aripa părinţilor, o pictoriţă are în palmaresul său zeci de activităţi, diplome şi experienţă în mai multe domenii de activitate. Valentina Zeleniuc a demonstrat că totul este posibil atunci când ai voinţă şi sete de a cunoaşte. Și-a dorit întotdeauna să poată susține cât mai mulți copii şi să le dezvolte aptitudinile în domeniul picturii, iar astăzi visul ei a devenit realitate.


Valentina Zeleniuc este absolventă a Colegiului Pedagogic „A. Mateevici” din Chişinău. A studiat metodica predării educaţiei plastice, ca ulterior să urmeze şi Facultatea de Istorie şi Filosofie, unde a început să facă cercetări ştiinţifice.
Primele lucrări le-a realizat la 5 ani
Avea doar 5 ani când şi-a făcut primul abonament la bibliotecă. „Acolo erau ogranizate ore de creaţie, copiii desenau şi învăţau diferite lucruri interesante. Atunci am pictat prima mea sticlă şi primele tablouri în guaşă şi ulei”, ne-a declarat tânăra. Astăzi, Valentina se poate mândri cu peste 100 de tablouri pictate. „Pledez pentru lucrurile originale. Cel mai scump tablou vândut de mine a costat 2000 de lei, iar cea mai scumpă sticlă pictată în ulei şi ornamentată cu biser ceh, costă 1000 de lei”, ne mai spune pictoriţa. Pe lângă pictură, Valentina confecționează invitaţii, croşetează şi face bijuterii din biser. Mai mult, ea poate realiza orice peisaj pe pereţii unei camere, iar acest lucru durează în jur de două săptămâni. „E o munca foarte grea, însă rezultatul e unul de poveste”, ne mărturiseşte Valentina Zeleniuc.




Vârsta, un obstacol pentru a deţine funcţia de director adjunct
La doar 21 de ani, Valentina a fost angajată în calitate de profesoară de educaţie plastică la un liceu din capitală, îndeplinind şi munca de director adjunct. „Mi-am luat portofoliul cu toate diplomele acumulate pe parcurs şi am mers la un liceu din capitală, unde funcţia de director adjunct era vacantă. Corespundeam tuturor cerinţelor şi puteam ocupa acest post. Un obstacol a fost vârsta mea fragedă şi am decis să rămân doar profesoară”, relatează tânăra.
Mereu în căutarea unei noi activităţi
A urmat cursuri de contabilitate, management şi audit, a lucrat administratoare la un salon de frumuseţe şi a absolvit o şcoală de televiziune. Mai mult, Valentina a făcut şi catedra militară, unde s-a ales cu gradul de sergent. „Pentru mine este importantă satisfacţia sufletească pe care mi-o oferă locul meu de muncă şi nu-mi imaginez viaţa fără activităţi. Dacă n-aş avea cu ce să-mi ocup timpul cred că aş muri de plictiseală”, ne spune tânăra profesoară. La 16 ani, pictoriţa a participat şi la o şcoală arheologică de vară în cadrul căreia a fost într-o expediţie în România. „Pe atunci aveam aşteptări mari, credeam că voi descoperi dinozauri, dar n-a fost să fie”, glumeşte ea.


 Şcoala de creaţie, un vis din copilărie
Cu banii economisiţi și sprijinul celor dragi, Valentina a închiriat un spațiu în centrul capitalei și l-a transformat într-o lume a culorilor, a creaţiei, a artei şi frumosului. „Ideea unei şcoli de creaţie o aveam încă din copilărie. Visam să am şcoala mea, unde să-mi impun propriile reguli. Acum merg la serviciu cu zâmbetul pe buze, cu mare entuziasm, pentru că îmi place ceea ce fac, chiar dacă acesta îmi ia tot timpul. Lucrez cu fiecare copil individual câte două ore, fiindcă pentru mine contează calitatea şi un rezultat bun”, ne mărturiseşte Valentina, menţionând că nu este autoritară cu copiii, dar nici liberală. Aceasta tinde să stabilească o relaţie de prietenie cu copiii. „Atunci când ei sunt răutăcioşi sau neascultători, le spun să ia o pauză de câteva minute, timp în care nu participă la nicio activitate. Această metodă funcționează mereu”, conchide Valentina Zelenic.*



Doina POPOV

apropomagazin.md